Petrolier grec, capturat de pirați în largul Togo

Petrolier grec, capturat de pirați în largul Togo
Publicat: 28/08/2012, 14:16
Actualizat: 04/02/2019, 21:33

Pirații au preluat marți controlul unui petrolier grec în largul Togo, a anunțat Biroul maritim internațional (BMI), citat de AFP.

Petrolierul, care naviga sub pavilionul insulei Man și transporta motorină, având un echipaj format din 24 de marinari, a fost abordat la 17 mile (aproximativ 30 de kilometri) în largul capitalei Togo, Lome, potrivit BMI.

Acesta este cel de-al doilea astfel de incident din ultimele două săptămâni din golful Guineei, unde actele de piraterie au cunoscut o recrudescență în primul semestru.

Dar, potrivit unui raport al BMI publicat în iulie, această creștere este determinată de o contabilizare mai bună a atacurilor.

Potrivit acestui raport, 32 de atacuri au fost semnalate în largul coastelor Benin, Nigeriei și Togo în perioada ianuarie-iunie, față de 25 în 2011. Majoritatea raidurilor implică „un nivel ridicat de violență”, cu zeci de luări de ostatici, precizează raportul.

După Cornul Africii, coastele Africii de Vest sunt acum identificate drept un nou punct fierbinte al pirateriei, unde sunt vizate în special petroliere pline cu țiței.

Nigeria și Benin au inițiat anul trecut patrule comune pentru a încerca să pună capăt acestor atacuri.

Nigeria este primul producător de petrol din Africa și numeroase petroliere încărcate cu țiței traversează apele sale, atrăgând pirați care adeseori fură țițeiul pentru a-l vinde pe piața neagră.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...